Kós Károly (1883-1977)

S-a născut la 16 decembrie 1883 la Timişoara.
Îşi începe studiile la Sibiu, continuându-le la Cluj.
1901 – îşi ia examenul de bacalaureat în Colegiul Reformat din Cluj
1907 – obţine diploma de arhitect la Facultatea de Politehnică din Budapesta
1910 – se stabileşte în Transilvania, în satul Stana, în zona etnografică Calota (zona Huedin). Îşi întemeiează familia, căsătorindu-se cu Balázs Ida, fiica preotului reformat di satul Turea
1917 – ca bursier, la Constantinopol studiază arhitectura bizantină şi turcească. Publică studiul „Stambul”.
1918 – anul Tratatului de la Trianon îl găseşte în Transilvania. Viaţa sa ajunge la o răspântie de drumuri: o existenţă sigură ca profesor universitar la Budapeta sau soarta minoritară a comunităţii maghiare din Transilvania. Optează pentru a doua variantă. Rămâne definitiv în Transilvania, stabilindu-e cu familia la Stana, în creierii muntelui Vlădeasa. În anii următori este solicitat foarte mult ca arhitect, dar are şi încercări beletristice.
1920-28 – figura reprezentativă , liderul politic al comunităţii maghiare din Transilvania, desfăşoară o foarte importantă activitate literară, publicistică şi politică.
1924 – fără nici o susţinere financiară, bucurându-se de sprijinul moral şi profesional al unor sriitori şi publicişi prieteni, pune bazele editurii renumite: Erdélyi Szépmíves Céh, care are menirea să promoveze literatura maghiară din Transilvania.
1925 – îi apare romanul de debut „Neamul Varjú”.
1932 – publică volumul de eseuri şi povestiri „Calota”.
1936 – anul apariţiei dramei istorice „Budai Nagy Antal”.
1938 – obţine premiul Baumgarten pentru romanul istoric „Az országépítő”.
1940 – primeşte premiul Corvin pentru activitatea sa desfăşurată în interesul colectivităţii maghiare minoritare din Transilvania. Devine profesor universitar, mai târziu decan, la Facultatea de Agronomie din Cluj.
1945 – este ales deputat în Marea Adunare Naţională. Personalitate publică, ocupă diferite funcţii importante: preţedinte al Uniunii Artistilor Maghiari din Transilvania, membru al comisiei de Apărare a Patrimoniului Naţional.
1952 – se pensionează şi se consacră literaturii
1968 – la Bucureşti îi apare un volum aparte “Hármaskönyv” în îngrijirea criticului Balogh Edgár, conţinând opere alese din domeniul a trei arte : beletristică, grafică şi publicitară
1973 - cu ocazia sărbătoririi a frumoasei vârstă de 90 de ani, ca semn de apreciere deosebită pentru înterega sa activitate publică, este premiat şi de guvernul României şi de guvernul Ungariei.
1977 – trece în nefiinţă, la vârsta de 94 de ani. Se odihneşte în vestitul cimitir din Cluj, Házsongárd.
Rămâne figură proeminantă, în diferite domenii de activitate, fiind arhitect, grafician, ilustrator, romancier, dramaturg, publicist, editior şi om public. Ca arhitect la începutul secolului al XX-lea a încetăţenit un stil aparte în arhitectură, inspirându-se din elementele populare secuieşti şi cele din zona Calotei. Era propulsorul ideii transilvănene care sublinia impotanţa convieţuirii paşnice a diferitelor etnii din Transilvania, având o soartă comună, având aceleaşi idealuri şi aspiraţii în ori ce epocă istorică.